España

Astazi am ales Spania. Motivele sunt doua si mari : regizorul meu preferat (Pedro Almodóvar) si una dintre truple mele preferate (Heroes del Silencio).






Pedro Almodovar


Pedro Almodovar Caballero, pe numele sau intreg, s-a nascut la 24 septembrie 1949 in oraselul spaniol Calzada de Calatrava, situat in provincia Castile-La Mancha. Este unul dintre cei patru copii ai sotilor Antonio Almodovar si Francisca Caballero, oameni saraci, lipsiti de educatie, ce abia reuseau sa se iscaleasca. Cu toate acestea sau poate tocmai din acest motiv, aveau un mare respect pentru scoala si pentru educatia institutionalizata. In 1957 intreaga familie se muta la Extremadura si prima grija a celor doi soti a fost sa-si inscrie copii la scoala.

Dupa terminarea cursurilor elementare Pedro este inscris la un liceu condus de calugari. Este o perioada grea, de trai aspru, privat de orice bucurii lumesti. Calugarii imparteau cu dare de inima tot soiul de penitente si aplicau adesea cu evlavie pedepse corporale, suficient pentru tanarul Pedro cat sa-si piarda orice urma de credinta si de respect pentru cele sfinte.

La varsta de saisprezece ani paraseste institutul catolic si pleaca la Madrid in cautarea norocului, cu tot dezacordul parintilor care considerau marea metropola spaniola un loc al pierzaniei. Viseaza sa faca film, desi nu are bani pentru a urma cursuri de specialitate. In afara de asta, la dispozitiile lui Franco, Institutul National de Cinematografia fusese inchis. In lipsa unei institutii specializate, multi tineri, printre care si Almovodar, s-au vazut nevoiti sa invete singuri principiile de baza ale miscarii in cinema. Dupa cateva slujbe de ocazie, Almodovar reuseste sa obtina o slujba la Telefonica, iar cu banii stransi isi cumpara prima sa camera de filmat, un Super 8. Incepe sa scrie scenarii si, mai ales, povestiri e ii sunt publicate in reviste de mana a doua precum Star, Vibora si Vibraciones.

Din 1972 dateaza primele sale scurt-metraje, respinse insa vehement de artistii si producatorii vremii. Majoritatea acestor filmulete nu aveau deloc sonor, iar pentru a a face actiunea mai inteligibila, Almodovar apeleaza la varianta traducerii in paralel, in timpul proiectiei. Continua sa scrie articole de presa si publica primul sau roman, Fuego en las entranas. Pana la finalul anilor ’70 scurt-metrajele sale intra in circuitul nocturn al cinematografelor din Madrid si Barcelona: Dos putas, o, Historia de amor que termina en boda (1974), La caida de Sodoma (1975), Homenaje (1976), La estrella (1977), Sexo Va: Sexo viene (1978). Tot din aceasta perioada se alatura clubului de teatru Los Goliardos, unde va interpreta primele sale roluri profesionale si unde o va intalni pe actrita Carmen Maura, cea care ii va deveni o colaboratoare fidela pe parcursul anilor.

La sfarsitul anilor ’70 Almodovar incepe sa-si publice articolele si cronicile de presa sub pseudonimul Patty Diphusa. Cativa ani mai tarziu acest pseudonim avea sa fie turnat intr-o noua forma, cea a unui personaj feminin ale carei aventuri incep sa vada lumina tiparului in paginile revistei „La Luna“, considerata un soi de „buletin oficial al miscarii madrilene“ (dupa cum declara Jorge Herralde, directorul editurii care a publicat in 1991 volumul Patty Diphusa, Venus a toaletelor). Continua sa scrie povestiri si pregateste primul sau film de lung metraj pe 16 mm: Pepi, Luci, Bom y otras chicas del monton (1980), un proiect realizat initial de Almodovar pentru publicatia „EL Vibora“. Beneficiind de entuziasmul si ajutorul lui Carmen Maura, Almodovar reuseste sa adune jumatate de milion de pesetas pentru realizarea filmului. Echipa de actori era formata din voluntari, iar filmarile au avut loc in weekend, cand toata lumea era libera. Filmarile au durat aproape un an, insa rezultatul a meritat, caci pelicula sa a devenit in scurta vreme un mit al productiilor independente, fiind prezentat timp de patru ani, un record impresionant, la Alphaville Theater din Madrid.

Tot cei de la Alphaville l-au ajutat sa produca urmatorul film, Laberinto de Pasiones (1982), bine primit de critica si cu un succes de public cu totul neasteptat. Ceea ce a urmat, adica Entre Tinieblas (1983), Que he hecho yo para merecer esto? (1984), Mujeres al borde de un ataque de nervios (1987), Atame (1988), Todo sobre mi madre (1999, un succes fara precedent in cinematografia spaniola, recompensat in final cu un Oscar si prezentat cu succes in intreaga lume), Hable con ella (2002, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu), Volver (2006) etc., au facut din Almodovar unul dintre cei mai importanti cineasti comtemporani si, in mod cert, cel mai celebru realizator de film de origine spaniola.


Heroes del Silencio

Entre dos Tierras


Maldito Duende


Când au apărut, în Spania a fost o întreaga demenţă comparabilă doar cu haosul pe care l-aţi observat în filmările de arhivă de la concertele Elvis Presley sau Beatles. .

Au inovat cu fiecare album: de la un prim album alternativ/new-wave gen REM, la un al doilea şi al treilea gen U2/INXS şi la (pen)ultimul, al patrulea, de factură magic-rock/gothic cu o groază de efecte. Ultimul, Rarezas, este o colecţie de piese neapărute şi piese live.
S-au despărţit (deşi neoficial) acum câţiva ani din cauza disensiunilor dintre membri.
Au cunoscut un succes gigantic şi continuă să fie vânaţi de mass-media şi acum.
Nu există chitarist spaniol care să nu ştie cel puţin un cântec de-al lor şi cel mai cântat este "Heroe de Leyenda". Heroes del Silencio se formează în 1984, an în care vocalistul Enrique Bunbury intra în grupul fraţilor Juan şi Pedro Valdivia - Zumo de Vidrio. Ca o curiozitate, Bunbury începe prin a fi baterist. Într-o zi însă Juan Valdivia îl aude pe Bunbury cântând o piesă de David Bowie şi imediat îl dă afară pe un anume vocalist Javier - vărul lui Juan Valdivia(!) - , astfel Bunbury devenind solist vocal. În 1985, Pedro Valdivia, fratele lui Juan Valdivia, decide să părăsească grupul şi să se ocupe mai mult de studiile lui de medicină, astfel încât în trupa se incorporează Pedro Andreu şi Joaquin Cardiel, ajungându-se astfel la componenţa finală. După această schimbare profundă membrii trupei Zumo de Vidrio decid să schimbe şi numele, chiar dacă nu aveau nimic concret aveau nişte embleme cu unele propuneri de denumire care erau de fapt numele primelor lor piese: Olvidado sau Heroes del Silencio sau Holograma. În drum spre un post radio, în lift, cei 4 se întreabă: ia să vedem...cum ne numim? Atunci au decis să schimbe numele cântecului Heroes del silencio în Heroe de leyenda, iar ei încep să se numească Heroes del Silencio. În 1986 sunt câştigătorii festivalului din Benidorm şi lumea începe să îi cunoască. Câştigă cu uşurinţă concursul radio Cadena (Zaragoza), ajung în faza finală în Zaragoza şi trebuiau să iasă primii pentru a semna un contract pentru a înregistra un album dar întâmplarea face că era atât de devreme încât lipseau inclusiv câţiva membri din juriu şi au fost eliminaţi. Legendă? Adevăr??
Cert este că abia în 1987 reuşesc să semneze după multe lupte şi muncă de convingere un contract cu EMI-Odeon SA şi cu producătorul Gustavo Montesano. În acelaşi an apare mini-LP-ul numit Heroye de Leyenda.
Anul următor 1988 - apare albumul “El Mar No Cesa (Marea nu se opreşte de fapt un joc de cuvinte pornit de la aforismul spaniol El Mal No Cesa Rãul nu se opreşte), un album alternativ/new-wave confundat de profani cu folk-rockul. Piese representative: Mar Adentro, Flor Venenosa, La Vision de Vuestras Almas, Olvidado, Heroye de Leyenda.
Albumul a fost urmat de un turneu spaniol de 70 de concerte. Presa din oraşul lor de baştină Zaragoza începe să vorbească insistent despre ei. Aceasta a atras atenţia unui nume greu al scenei new-wave, veteranul Roxy-Music, chitaristul Phil Manzanera, care fiind hispano-american avea avantajul de a înţelege versurile cântecelor. Phil Manzanera le devine producător pentru următoarele două albume.
Astfel în 1990 apare albumul Senderos del Traicion (Căile tradarii) cu un sound întrucâtva schimbat spre indie/alternative însă păstrând mai ales pe anumite piese şi o linie postpunk/new-wave. Pe acest album prima piesă este probabil cea mai cunoscută a spaniolilor, numită Entre Dos Tierras (între două pământuri). Alte hituri: Maldito Duende, Senda, La Carta, Malas Intenciones, Oracion, Con Nombre de Guerra, El Cuadro II. Albumul se vinde în circa 400 000 de copii, este urmat de un turneu în Spania în 1990 şi de turneul din 1991 numit Senda 91, apărut şi ca album live, care acoperă numeroase ţări europene şi americane. În 1991 Heroes del Silencio cânta la festivalul "Rock Against Racism" în Berlin, ceea ce le va aduce cohorte de fani germani pentru mulţi ani. Succes răsunător au şi în Belgia, Franţa şi Elveţia, unde trupa îşi câştigă o sumedenie de fani. De asemenea, pe parcursul turneului, la Ciudad de Mexico s-au cunoscut cu chitaristul Alan Boguslafsky. Cu videoclipul de la Entre Dos Tierras apar la MTV Most Wanted şi la celelălte canale TV .
În 1993 apare albumul El Espiritu del Vino (Spiritul vinului). Piese reprezentative: Tesoro, La Herida, Sirena Varada, Flor de Loto, Sangre Hirviendo, Bendecida 2, La Alacena. Albumul este urmat de cooptarea lui Alan Boguslafsky şi megaturneul mondial El Camino del Exceso” compus din numeroase leg-uri şi continuat pe tot parcursul anului 1994. Se prezintă şi la festivalurile Nurburgring şi Rock Am Ring. Turneul a fost excesiv de lung pe parcursul lui aparând disensiuni între membrii trupei dar şi cu Phil Manzanera, la care de altfel vor renunţa. Cu toate acestea, mania Heroes Del Silencio cuprinde cam toată lumea hispanică precum şi numeroase alte ţări. În Spania, Portugalia, Mexic mişcarea fanilor capătă forme de adulaţie şi isterie.
Cu Alan Boguslafsky membru cu drepturi depline şi cu un nou producător, Bob Erzin, băieţii având deja grave probleme cu viciile şi celebritatea, s-au adunat în Spitalul Bensaque ascuns în Pirinei şi au compus multe piese, dintre care 12 vor intra pe noul album, care va fi înregistrat la Los Angeles, S.U.A.
În 1995 apare Avalancha (Avalanşa). Piese representative: Iberia Summergida, Parasiempre, En Brazos De La Fiebre, La Chispa Adecuada, Opio, La Espuma de Venus. Avalancha este un album alternative/grunge/goth/magic-rock cu influenţe oculte şi cu foarte multe referiri simbolice în versuri: animale şi personaje totemice, experienţe onirice, vrăjitorii, ocultism, magie etc...
Trupa însă este ca şi pulverizată deşi urmează Avalancha Tour, cel mai mare de până atunci, acoperind o jumătate de glob şi durând până în 1997 , pe parcursul acestuia aparând şi albumul dublu live Parasiempre. Însă practic după acest turneu trupa este deja istorie.
În 1998 apare albumul Rarezas (Rarităţi) conţinând câteva piese neapărute deşi compuse mai demult cum ar fi Apuesta Por El Rock'n'Roll, Babbel, Medicina Humeda şi Virus precum şi nişte piese cunoscute live sau reinterpretate acustic. Deşi trupa nici nu s-a desfiinţat dar nici nu trăieşte, în 2000 apare un album numit Canciones 84-96 un fel de best of, în 2003 o nouă colecţie gen best-of numită Musicos Poetas y Locos (Cântăreţi, poeţi şi nebuni), iar în 2005 un nou album cu piese live interpretate în 1995 numit El Ruido Y La Furia (Zgomotul şi furia).
Bunbury continuă îşi urmeze cariera solo, lansând mai multe albume, începând să utilizeze sintetizatoare, ceilalţi având şi ei diferite proiecte solo sau în colaborare cu alte trupe.
Versurile cântecelor Heroes del Silencio, integral în limba spaniolă, sunt adevărate poeme. Sunt lucrate în cel mai mic amănunt şi pline de semnificaţii. De altfel ei recunosc că au fost influenţaţi de nume mari ale culturii mondiale: Charles Baudelaire, William Blake, Oscar Wilde, Jorge Manrique, Antonio Machado, Mario Benedetti, Alejandro Casona.

In 2007, trupa se reuneste pentru un turneu in peste 20 de orase din intreaga lume.